De multe ori plecam cu prejudecati si idei preconcepute. Se aplica si atunci cand vorbim despre Fiat, cel putin din punctul meu de vedere. In afara de cateva experiente de mileniul trecut, nu pot sa spun ca am fost pasionat sau dedicat acestei marci. In plus, plecasem cu cateva asteptari si cu gandul clar al superioritatii germane.
Recunosc, a fost o greseala din partea mea, deoarece singurul moment la care poti fi usor infrant este cel in care iti subestimezi adversarul. Ma asteptam la o masina simpla, italiana, cu un interior imitatie care sa iti lase impresia ca e gata sa se desfaca asemenea unor cuburi lego. Ma asteptam la un motor imbracat de denumiri si tehnologii, incapabil sa faca fata asteptarilor unui conducator obisnuit cu TDI-urile germane. Referitor la aspectul exterior, nu ma asteptam la nimic, deoarece am avut suficient timp sa il remarc in trafic inainte de acest test. Totusi, ma asteptam sa constat mult plastic si "greierasi". Sa numim acest prim capitol "asteptarile".
Am plecat la intalnirea cu Bravo dupa prima zi de ninsoare. Bravo mie ca am ajuns pana acolo, Bravo Autoitalia care mi-a dat voie sa iau masina chiar si pe vremea respectiva. Dupa ce am reusit sa ies pe zapada anuntata, dar venita pe nepregatite, am constat ca cei 360 nM ai propulsorului trebuiesc dresati in treapta a 2 a sau a 3 a pentru a capata ceva aderenta pe veritabilul patinoar Bucurestean. Am zis mai sus 360 nM si nu este o greseala, e chiar cuplul generat de motorul 2.0 Multijet diesel. Un diesel care beneficiaza de 165 de cai si de un 0-100 declarat la 8.2 secunde de producator. Am avut impresia clara ca acest Bravo ar fi reusit sa bata datele oficiale dar, din pacate, nu am avut si ocazia sa testam. Oricum vorbim de un motor care te impresioneaza atat la plecarea de pe loc, cat si pe reprize. Il compar direct cu 2.0TDI de la VW/Seat/Skoda, mai precis versiunile "sport" de 170 de cai. Bravo mi se pare pe aceleratie ca poate castiga aceasta batalie. Cum?
Pai in primul rand vorbim de o cutie de viteze, care desi este tot in 6 trepte, e mult mai scurta si duce masina pana la o viteza maxima de 215 kmh (iarasi imposibil de testat cu o autostrada inchisa si cealalta paralizata de zapada). In al doilea rand, greutatea, care din punctul nostru e un alt factor decisiv, e si ea mai redusa. Asadar, din punctul nostru de vedere, Bravo reuseste sa castige o batalie stock-stock.
Am continuat drumul si dupa ceva mai mult timp fata de benzina cu care eram obisnuit, am inceput sa primesc ceva caldura. Suficienta cat sa ma faca mai atent la detalile de interior si sa ma faca sa observ detalii cum ar fi: presurile cu sigla Bravo scrisa pe o imitatie de fibra de carbon. Totusi, la interior aproape totul este la locul lui. Placut surprins de compartimentul refrigerat pentru sticla, pozitionat chiar sub cotiera. La fel de placut surprins am fost si de finisajele si detaliile ale designului interior. Doar cateva butoane sunt in cu totul alta parte decat unde te astepti. Un exemplu clar ar fi butoanele pentru proiectoare si lampi ceata, care se afla pe partea pasagerului.
Dupa inca 2 km si 90 de minute de stat in trafic am ajuns sa ma intreb cam care ar fi pretul. Cu aproximatie, undeva in jurul valorii de 20.000 euro. Pare mult. E mult. Asta doar pana ajungi sa il compari cu competitia directa si sa realizezi totusi ca e mai ieftin cu 20%. E un fel de prima sau reducere pentru curajul pe care il ai atunci cand renunti la varianta cu care esti obisnuit si mergi pe filiera italiana. Acum 10 ani as fi fost rau si as fi zis ca ti se face o reducere pe care o bagi mai tarziu in piese. Acum, chiar nu stiu ce sa mai zic decat ca e o varianta care merita incercata.